Peștele a avut gust la Ghidici

În perioada aprilie 2014 – septembrie 2015, Asociaţia Transfrontalieră E(quilibrum) Environment implementează în cadrul Programului Operaţional de Pescuit 2007-2013, Măsura 2 „Sprijinirea infrastructurii şi serviciilor legate de turism, în beneficiul micior comunităţi pescăreşti şi promovarea turismului” proiectul: ”Dezvoltarea ecoturismului în localităţi riverane Dunării prin promovarea comunităţilor pescăreşti şi protejarea mediului în zonele de pescuit –ECOFISH DANUBIUS” RO 41 181113 09 08 0623, în parteneriat cu Primăria Ghidici, Primăria Maglavit, Primăria Bistreţ, Primăria Ciupercenii Noi.


Proiectul îşi propune sprijinirea dezvoltării și promovării infrastructurii şi serviciilor legate de turismul tematic, în beneficiul a 4 comunităţi pescăreşti din cadrul Asociaţiei „Grup Local Pescăresc” Calafat (Maglavit, Ciupercenii Noi, Ghidici, Bistreţ). Pe 1 august 2015, în comuna Ghidici, judeţul Dolj, zona Ruptura, s-a organizat competiția „Are balta peşte la Ghidici !” dar și concursul de mâncăruri tradiţionale pescăreşti „Are peştele gust la Ghidici !”, evenimente organizate în cadrul proiectului. „Proiectul acesta a venit ca o mănușă pentru zona noastră care dispune de condiții pentru practicarea turismului ecologic. Ne afăm într-o zonă de microdeltă cu condiții foarte bune pentru practicarea pescuitului, turismului, cu specific pescăresc, iar programul a venit în sprijinul nostru. Ne ajută să ne promovăm zona, condițiile pe care le avem. Se poate campa fără probleme, dar noi gândim și mai departe.

Avem proiecte în perspectivă. Un proiect aprobat pentru o pensiune agroturistică pe o baltă amenajată pentru pescuit sportiv. Avem deja proiect aprobat pentru amenajarea drumului de acces către zona turistică. Vrem să asigurăm condiții ideale pentru turiști pentru că natura oferă condiții excepționale, iar noi trebuie să le punem în valoare, iar proiectul vine în sprijinul nostru pentru a pune în valoare acest lucru. Interesul nostru este să atragem și turiști străini. Pe lângă pensiunea agroturistică vom dezvolta o stână pescărească în care turiștii să poată să-și pregătească un miel la rotisor, la grătar. Avem bălți unde vom crește rațe, gâște, să asigurăm cât mai multe produse culinare care să satisfacă gusturile turiștilor. Asta ne dorim, prin tot ce facem, ne dorim să atragem. Înainte de toate vrem să le asigurăm condiții”, a declarat Constantin Tache, primarul comunei Ghidici.


Nu toți pescarii au avut firul întins însă doljeanul Florin Scripcea a reușit să aibă cea mai mare captură. Însă, somnul capturat nu i-a adus premiul cel mare, acesta clasându-se pe locul al II-lea. „Trage peștele, mai rar azi, dar trage. Au fost și zile mult mai bune. Prima dată am pescuit acum 40 de ani. Am mers cu bunicul care m-a învățat toate îndeletnicirile pescuitului recreativ. Cel mai mare pește a fost undeva în jur de 10-12 kg, aici, pe balta aceasta. Sunt aici pești și mai mari. Acum nu este perioada prielnică în care să prindem din aceia mari. Sper să câștig astăzi”, a declarat Florian Scripcea, unul dintre pescari, încrezător în priceperea sa de pescar.

Reprezentanții asociației care au obținut finanțare pentru derularea proiectului susțin că banii europeni ajută la promovarea zonelor turistice din județul Dolj. „Proiectul în sine își dorește să promoveze această zonă, practicile tradiționale care există. Este un pescuit sportiv, dar în același timp este un sport care s-a practicat aici din tradiție și istorie. Acestea sunt motivele pentru care am dorit să includem și practici tradiționale în acest proiect. Sper să nu fie ultima zonă pe care au descoperit-o pentru că sunt foarte multe lucruri frumoase pe care noi, craiovenii, nu le știm sau nu știm suficient despre aceste zone și sunt multe la număr. De multe ori se întâmplă să nu știm ce se află lângă noi. Ce frumuseți, ce tradiții există. Ne uităm la alte lucruri, facem concursuri de mâncare, de multe ori sunt importate aceste metode de a face mâncăruri, uităm de cele tradiționale. Rolul acestor proiecte este și de a ne aduce aminte și a ne trimite la rădăcinile pe care le avem. Fără îndoială, așa izolate și la început nu așteptăm un impact foarte mare de la străini”, Gabriel Vlăduț, președinte Asociaţia Transfrontalieră E(quilibrum) Environment.

Câștigătorii concursului de pescuit sunt:

Premiul I - Groşan Valentin, Băileşti

Premiul II - Sclipcea Florian, Ghidici

Premiul III - Groşan Nicolae, Ghidici

Câștigătorii concursului de gătit sunt:

Premiul I - Ispas Marin, Ghidici

Premiul II - Stroe Ion, Ghidici

Premiul III - Alin Sîntimbrean, Craiova

sursa:lupamea.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.