Peste 300 ha pregătite pentru împăduriri

În această toamnă, Direcţia Silvică Craiova are planuri măreţe, conforme cu ceea ce are în subordine. „Avem în plan împădurirea a peste 200 ha de teren forestier, proprietate publică a statului, şi peste 100 ha de regenerare, cu acelaşi regim juridic al terenului. Ne vom axa pe zonele cu deficienţe – Calafat, Poiana Mare, Sadova  etc., practic din Lunca Jiului şi Lunca Dunării”, a precizat ing.  Silviu Nuţă (foto), director al Direcţiei Silvice Craiova. Acesta a mai precizat că instituţia pe care o conduce va participa activ, dacă i se va cere concursul, în „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”, un program pus în aplicare, începând cu 14 noiembrie, de mai multe ONG-uri. „Ştim despre proiect, dar noi nu punem la dispoziţie decât puieţii, şi numai la solicitarea instituţiilor şcolare, cu care, şi până acum, am colaborat foarte bine. Deocamdată, nu au sosit cereri oficiale, dar, atunci când vor ajunge, vom acorda tot sprijinul nostru, fiindcă revitalizarea fondului forestier este în beneficiul tuturor”, a mai spus Silviu Nuţă.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.