Bubatul, Zilele Bubatului, Sărbătoarea bubelor (3‑6 decembrie),
Sărbătoarea Vărsatului, Borboasele; Vârvara, Varvara, Barbura; Savele
Sf. Mare Muceniţă Varvara; Cuv. Ioan Damaschin
Tradiţii: Varvara a fost o femeie bună, care s‑a făcut sfântă după moarte (Speranţia, VI, f. 229 v). ♦ Sf. Varvara – zâna minerilor. Un miner, când moare, primul lucru pe care‑l aminteşte urmaşilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta nu intră nimeni în mină, e veselie mare. Varvarei îi plac petrecerile, glumele şi cântecul. Un blestem o ţine închisă în cărbune şi numai o zi pe an răsuflă şi se bucură şi ea (Ghinoiu, 1999, p. 221). ♦ Varvara e ţinută numai de femei, căci ele zic că e ziua lor (Speranţia, VII, f. 186). ♦ Varvara umblă cu paharul de moarte (Speranţia, VIII, f. 76). ♦ Zilele Bubatului sunt Sf. Sava, Varvara şi Sf. Nicolae (Speranţia, I, f. 153 v). ♦ Două sfinte umblă cu vărsatul din sat în sat, din casă în casă, şi celor care n‑au ţinut această sărbătoare le‑au bolnăvit copiii de vărsat (Speranţia, III, f. 219). ♦ Varvara se ţine cu mare sfinţenie, nepunându‑se mâna pe nimic. Sf. Barbură e cu bubele. Cine lucrează în ziua aceasta nu se mai curăţă de ele tot anul, mai cu seamă de cele dulci. Dis‑de‑dimineaţă, pe nespălate şi negustate, fac pe faţă semnul crucii cu miere de stup toţi ai casei (Speranţia, I, f. 425 v). ♦ Cine mănâncă fasole şi munceşte în această zi bubează (Speranţia, I, f. 273 v). ♦ Femeile care au copii fac două turte în acea zi şi una se pune la streaşina casei. Se spune că Vărsatul, când trece pe lângă acea casă, se abate, mănâncă din turtă, bea apă şi apoi pleacă înainte, la altă casă (Candrea, 1999, p. 170).
Obiceiuri: Mamele obişnuiesc să‑şi îmbărbureze copiii, ungându‑i pe faţă cu miere, cu apă în care s‑a topit zahăr etc., ca să fie feriţi copiii de vărsat (sau de friguri), sau, dacă s‑au îmbolnăvit, boala să fie dulce ca mierea, ca zahărul ş.a.m.d. În apa cu care se spală copiii s‑a spălat în prealabil o icoană, pentru ca faţa copiilor să fie curată ca icoana. În unele părţi se fac turtele Barburii – turte cu nucă, unse cu miere. Una se dă de pomană la copii, cealaltă se pune în streaşina casei. Lângă casă se mai pune o cofă cu apă, în credinţa că, atunci când va trece vărsatul, să mănânce din turta pusă la streaşină, să bea apă din cofă şi să plece mai departe, la altă casă. Turta sau azima care se dă de pomană trebuie să fie caldă, ca şi vărsatul să fie cald, moale şi dulce (Pamfile, 1997, p. 234).
Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: E pentru ajutor la naşteri, la boale, precum şi pentru ajutor de năpaste, te scoate de la orice. Fetele o ţin ca să se mărite (Niculiţă‑Voronca, I, p. 204). ♦ Se ţine spre a trăi mult (Speranţia, VII, f. 196). ♦ În Zilele Bubatului fac turte în toate dimineţile, zicând: „când va veni bubatul are să fie bun ca mierea şi dulce ca pâinea“ (Speranţia, I, f. 68). ♦ Îmbărburarea constă în a înmuia un pai în miere şi a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braţ etc., zicând: „Cruce, să iasă vărsatul dulce!“ (Speranţia, III, f. 153 v). ♦ În judeţul Vâlcea, în fiecare zi de Bubat se fac câte trei turte de pâine, se ung cu miere sau, în lipsă, cu zahăr topit, şi se dau la copii de pomană împreună cu făsui – boabe nefierte puse pe o farfurie – şi câte un fuior de cânepă. Când se dă întâia turtiţă, se zice: – Să fie bubatului ălui mare: să fie bun ca pâinea şi dulce ca mierea! La a doua turtiţă se zice: – Să fie bubatului ălui mijlociu: să fie bun ca pâinea şi dulce ca mierea! Iar la a treia se încheie: – Să fie bubatului ălui mic: să fie bun ca pâinea şi dulce ca mierea! (Pamfile, 1997, p. 234).
Apărător de rele şi durere: Se serbează de către femei, mai ales spre a‑şi feri copiii de bubat (vărsat). Nu se ţese şi nu se coase, pentru ca vărsatul să nu fie ţepos ori des ca iţele; nu opăresc rufele, să nu se opărească vărsatul etc. Copii nu trebuie să mănânce porumb copt, fasole sau seminţe de dovleac, pentru ca erupţia să nu fie mare ca seminţele respective (Pamfile, 1997, p. 233).
Oracular: În această zi se pun în apă crengi de măr, vişin etc., unde se lasă până la Florii. Dacă aceste rămurele înfloresc până atunci, e semn că anul va fi mănos; dacă nu vor înflori, este semn că anul va fi secetos (Pamfile, 1997, p. 236). ♦ Dacă Sf. Varvara cade într-o marţi, atunci Crăciunul şi Sf. Gheorghe vor cădea tot marţea (Pamfile, 1997, p. 236).
Magie: Baliga adunată în Sfânta Varvara, de femeie cu pielea goală, e bună de năjit (Gorovei, 1995, p. 274).
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009
Sf. Mare Muceniţă Varvara. Odată sfânta Varvara, privind mult la cer şi fiind coprinsă de mare dorinţă, ca să ştie cine a făcut acea înălţime cu bună cuviinţă, acea lăţime şi acea strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i‑a deschis ochii minţii pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care cu înţelepciune a zidit cerul şi pământul...
Era acolo o scăldătoare. Acolo venind odată sfânta Varvara şi uitându‑se către răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul sfintei cruci, care s‑a şi închipuit pre piatră cu degetul cel sfânt al curatei fecioare, ca şi cum s‑ar fi săpat cu fierul. Ba încă lângă aceeaşi baie, chiar urmele cinstitelor ei picioare fecioreşti s‑au închipuit asemenea pre piatră; apoi din urmele acelea a curs apă, şi multe vindecări se făceau acolo celor ce veneau cu credinţă (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 121, 128).
Cuv. Ioan Damaschin. Cetatea Damaskului din Siria a odrăslit pre Ioan Damaskin, din părinţi credincioşi şi de bun neam. Astfel erau în Damasc părinţii cuviosului, ca o făclie în întuneric, ca o scânteie în cenuşă, păziţi de Dumnezeu, ca aşa să iasă întru dânşii făclia cea aprinsă a Bisericii lui Hristos, strălucind luminos în toată lumea, adică acest fericit Ioan Damaskin.
Scoţând sabia cuvântului lui Dumnezeu, Ioan a început a tăia, ca pre un cap, dogma cea ereticească a împăratului celui cu nărav de hiară (Leon Isaurul); căci scriind mai multe cărţi despre cinstea sfintelor icoane, le‑a trimis către cei drept‑credincioşi pre cari îi ştia... (Vieţile sfinţilor, IV, pp. 148, 149‑150, 169).
sursa:as.antenasatelor.ro
