Cei doi vietnamezi au încercat să scape de controlul de frontieră de la Calafat, așa că au luat-o pe pod pe jos. Polițiștii de frontieră însă i-au reperat repede și le-au cerut documentele.
Cei doi s-au legitimat cu paşapoarte eliberate de autorităţile vietnameze, în care erau aplicate vize emise de Ambasada Bulgariei în Vietnam. Imediat, împreună cu colegii bulgari, oamenii legii i-au descoperit pe cei care i-au adus până la pod.
“Poliţiştii de frontieră au depistat, în punctul de trecere Calafat, doi cetăţeni bulgari de origine vietnameză, care călătoreau cu un autoturism marca Toyota şi care s-au legitimat cu cărţi de identitate bulgăreşti.
La controlul amănunţit asupra autoturismului, în interiorul acestuia au fost descoperite bunuri personale şi fotocopii ale documentelor de călătorie aparţinând cetăţenilor vieznamezi care intenţionau să treacă pe jos”, a declarat Romică Ivănoiu, purtător de cuvânt S.T.P.F. DOLJ.