Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, până pe 18 martie

(foto:gazetadincalafat.blogspot.ro) Dunărea este, de la o zi la alta, tot mai ameninţătoare, iar hidrologii au schimbat, în doar câtev...

(foto:gazetadincalafat.blogspot.ro)

Dunărea este, de la o zi la alta, tot mai ameninţătoare, iar hidrologii au schimbat, în doar câteva ore, avertizarea cod galben de inundaţii într-una de cod portocaliu. În plus, şi perioada în care este valabilă această atenţionare a fost prelungită, până pe 18 martie a.c. Ieri, nivelurile fluviului au continuat să crească atât la Calafat, cât şi la staţia hidrometrică Bechet.

În zona Calafat au fost afectate de creşterea nivelurilor şi debitelor suprafeţele riverane Dunării, situate în zonele joase, neîndiguite predispuse la inundaţii – păşuni şi fâneţe, pe sectorul Ciupercenii Noi-Desa-Pisculeţ, fără a fi afectate terenuri agricole, fondul forestier, gospodării sau obiective socio-economice.

Pe de altă parte, conform informaţiilor transmise de Căpitănia portului Bechet şi de la Vama Bechet, din cauza creşterii nivelurilor Dunării în punctul de trecere frontieră Romania-Bulgaria, ieri, calea de acces spre feribot era inundată cu o lamă continuă de apă pe o lungime de 10 m, cu o lăţime de 6 m şi o înălţime a lamei de apă de 12-15 cm. Circulaţia se desfăşura în condiţii normale, fără restricţii.

La SPET Bechet a fost inundată parcarea pentru autoturismele angajaţilor cu o lamă continuă de apă pe o lungime de 50 m, cu o lăţime de 40 m şi o înălţime a lamei de apă de 15 cm.


Debitul fluviului, în creştere

Atenţionarea cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre a intrat în vigoare ieri-dimineaţă, la ora 6.00, şi este valabilă până în data de 18 martie, la ora 18.00. Vizat este sectorul aval de Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie (S.H.E.N.) Porţile de Fier – Zimnicea de pe raza judeţelor Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman.

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost şi ieri în creştere până la valoarea de 11.400 mc/s, situându-se la un nivel aproape dublu faţă de media multianuală caracteristică lunii martie (6.700 mc/s). La ora 6.00, nivelurile pe fluviul Dunărea, se situau cu 32 de cm peste cota de inundaţie la staţia hidrometrică din Calafat şi cu 50 cm peste CI, la staţia hidrometrică Bechet.

Nici pentru următoarea perioadă veştile nu sunt bune. În intervalul 12–16 martie a.c., conform prognozei elaborate de INHGA-CNPH, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), va fi în creştere până la valoarea de 12.000 mc/s, apoi în uşoară scădere până la valoarea de 11.600 mc/s în ultima zi a intervalului de prognoză, situându-se peste media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s).


Autorităţile sunt în alertă

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Dolj a transmis către toate primăriile riverane Dunării, către Prefectura judeţului Dolj şi ISU, o notă de atenţionare, prin care să se dispună evacuarea animalelor, utilajelor, depozitelor de material lemnos şi a altor obiective existente în zona dig-mal, pe sectorul riveran fluviului.

Conducerea ABA Jiu a intrat în dispozitiv de alertă hidrologică în momentul instituirii codului galben şi a celui portocaliu şi a luat toate măsurile de monitorizare a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice.

Conducerea SGA Dolj a dispus ca formaţiile de lucru Dunărea-Nedeia şi Dunărea-Bistreţ să  monitorizeze lucrările hidrotehnice cu rol de apărare (diguri), cât şi zonele libere riverane ale fluviului, în special zonele critice cuprinse în planurile de apărare. De asemenea, au fost verificate instalaţiile de evacuare a apelor, subtraversările de diguri şi drumuri, şi s-au luat măsuri pentru a preveni apariţia grifoanelor, a eroziunilor şi a altor aspecte caracteristice perioadelor de ape mari, pe întreg teritoriul aflat în administrarea ABA Jiu. Cu această ocazie s-a constatat că digurile au o stare tehnică optimă, iar în corpul acestora nu există eroziuni. Starea taluzurilor este corespunzătoare şi sunt inierbate, fără galerii de rozătoare.

Pe sectoarele neîndiguite, ABA Jiu este pregătită să acţioneze cu formaţii de intervenţie operativă ale SGA Dolj şi SGA Mehedinţi, împreună cu CLSU prin Serviciile de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor riverane fluviului Dunărea.

sursa:cvlpress.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,917,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,2,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,136,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,4,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,389,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1420,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,614,Stiri interne,1292,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,3,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, până pe 18 martie
Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, până pe 18 martie
https://4.bp.blogspot.com/-18KLI9gwFBw/VuJYPZATNXI/AAAAAAAATpw/6PNz3EtmBcQIjrmDpj4_JeiUK435ZHxag/s640/Picture%2B022.jpg
https://4.bp.blogspot.com/-18KLI9gwFBw/VuJYPZATNXI/AAAAAAAATpw/6PNz3EtmBcQIjrmDpj4_JeiUK435ZHxag/s72-c/Picture%2B022.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2016/03/cod-portocaliu-de-inundatii-pe-dunare.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2016/03/cod-portocaliu-de-inundatii-pe-dunare.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy