Volumul “Cancerul, dragostea mea” va fi lansat la Calafat

Casa de Cultură a Municipiului Calafat va găzdui marți, 19 aprilie, începând cu ora 17.00, un eveniment emoționant, lansarea în Oltenia ...


Casa de Cultură a Municipiului Calafat va găzdui marți, 19 aprilie, începând cu ora 17.00, un eveniment emoționant, lansarea în Oltenia a volumului „Cancerul, dragostea mea”, autor: Mioara Grigore.  Invitați speciali la acest eveniment sunt prof. Viorel Grigore, soțul autoarei, și cei 5 copii ai familiei Grigore. Evenimentul este organizat de părintele Tinel Dudău, slujitor la Spitalul de Psihiatrie „Poiana Mare”.  În cadrul lansării va fi făcută o prezentare de către un specialist în limba și literatura română, prof. Antoaneta Fera, de la Școala Generală nr. 1 „Gheorghe Brăescu” din Municipiul Calafat. Intrarea este liberă.

Mioara Grigore, profesoară de religie și mamă a cinci copii, a murit anul trecut, la vârsta de 49 de ani, având diagnosticul de cancer la sân.
„Mioara Grigore a fost bolnavă de acest flagel al zilelor noastre, cancerul, dar a avut puterea de a-și mărturisi viața în această scriere. Lucrarea de față este și un testament al Mioarei Grigore pentru familia sa, pentru prieteni, pentru rude, pentru cei care au ajutat-o, pentru cei care s-au rugat pentru ea, mărturisindu-le tuturor dragostea. Titlu volumului este amăgitor. Te face să crezi că ai în mâini o carte despre cancer. De fapt, cartea este de fapt o poveste de dragoste. Crezi că este o carte despre moarte, iar la sfârșit afli, de fapt, ce este Învierea. Prezența familiei Grigore ne va ajuta să înțelegem trăirile și sentimentele Mioarei Grigore, asumarea vieții și a crucii vieții”, a mărturisit preotul Tinel Dudău.
În anul 2014, Mioara Grigore a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel diploma de onoare „Maria Brâncoveanu”.

sursa:gds.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,923,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,2,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,136,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,4,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,391,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1426,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,614,Stiri interne,1296,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,3,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Volumul “Cancerul, dragostea mea” va fi lansat la Calafat
Volumul “Cancerul, dragostea mea” va fi lansat la Calafat
https://4.bp.blogspot.com/-bztesUBjYnk/VxDkQF_ND7I/AAAAAAAAT0M/TOz5bLaUcEoCcNBuyzIcptGWmLaXUmySQCLcB/s640/10257125_440611406085650_8746545393250067763_n.jpg
https://4.bp.blogspot.com/-bztesUBjYnk/VxDkQF_ND7I/AAAAAAAAT0M/TOz5bLaUcEoCcNBuyzIcptGWmLaXUmySQCLcB/s72-c/10257125_440611406085650_8746545393250067763_n.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2016/04/volumul-cancerul-dragostea-mea-va-fi.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2016/04/volumul-cancerul-dragostea-mea-va-fi.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy