Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat un cetăţean turc, care a încercat să intre ilegal în România folosindu-se de un paşaport bulgăresc fals.
În data de 21.12.2016, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind pe jos, o persoană de sex masculin, care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport cu însemnele autorităţile bulgare.
Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie prezentat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor s-a constatat că paşaportul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals.
În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au mai constatat că bărbatul este cetăţean turc, are de 51 de ani şi a apelat la această metodă deoarece nu deţinea documente pentru trecerea frontierei.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei bărbatului, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acesta a fost preluat de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.