Cu o istorie de peste trei decenii, devenită o adevărată tradiţie în comuna Poiana Mare, în organizarea Primăriei şi a Consiliului Local Poiana Mare, Sărbătoarea Salcâmului s-a derulat ieri, într-un cadru feeric. Desfăşurată în peisajul pitoresc oferit de Pădurea Ilaru, din imediata apropiere a comunei, mai precis într-o poiană înconjurată de salcâmi înfloriţi, manifestarea a strâns mii de oameni ai locului, încă de la primele ore ale dimineţii. Muzica populară, parcul de distracţii pentru copii şi grătarele sfârâinde au descreţit frunţile poienarilor. Preţ de o zi, oamenii de aici au uitat de grijile cotidiene şi s-au bucurat, realemente, o seninătatea unei zile superbe de primăvară, împănată cu acorduri muzicale şi bună-dispoziţie.
Locuitorii din Poiana Mare, una dintre cele mai reprezentative comune ale Doljului, prin aportul său agricol, dar şi demografic, depăşind potrivit statisticilor 10.000 de persoane, şi-au făcut timp, ieri, să se bucure, în plină primăvară, de parfumul inefabil al pădurii de salcâm. Mai ales că, în această perioadă, înflorirea debutează şi va continua până la sfârşitul lunii viitoare.
Soarele foarte prietenos cu localnicii le-a fost un aliat de nădejde, ieri, în Pădurea Ilaru, din comuna Poiana Mare. Mai ales că, după atâtea luni de muncă neîntreruptă, oamenii de aici, dar şi cei din satele apropiate s-au putut distra la un grătar, cu bere rece şi, de ce nu, o plimbare în aer liber. Totul a fost prilejuit de Sărbătoarea Salcâmului, cunoscută drept „Floarea de salcâm”. O evadare din rutina zilnică, o uitare a grijilor şi neliniştilor, chiar şi temporar, astfel încât miile de oameni prezenţi, ieri, în Pădurea Ilaru să se bucure din plin de o zi specială, de care se declară mândri.
Veselie pentru toată lumea
De muzica populară au fost „responsabili”, printre alţii, Cristi Bănăţeanu şi Paula Butuşină. Cu un repertoriu bine ales, pe placul poienarilor, artiştii populari au reuşit să deschidă participanţilor apetitul pentru bună-dispoziţie.
De asemenea, copiii s-au bucurat de diversele oferte ale bogatului parc de distracţii. Şi de aceasta dată, organizator şi amfitrion al petrecerii câmpeneşti a fost primarul comunei Poiana Mare, Marin Vintilă. Acesta s-a arătat încântat de faptul că participanţii s-au bucurat din plin de programul oferit de organizatori, precum şi de întâlnirile cu prietenii, rudele şi apropiatii!
Unul din evenimentele manifestării, deosebit de gustat de public, a fost cel al urcatului pe stâlpul de lemn, înalt de circa 15 metri şi dat cu unsoare. Câştigatorul din acest an a fost Covaciu Iulian-Irinel, cel care câştigă, detaşat, în ultimii ani, acestă competiţie.
Cea mai mare comună a Doljului
Cu cele trei sate ale sale: Poiana Mare (8.991 locuitori), Tunarii Noi (487 locuitori) şi Tunarii Vechi (1.262 locuitori), conform Recensământului din 2011, comuna Poiana Mare este, demografic vorbind, cea mai mare comună doljeană. Fenomenul de îmbătrânire nu este la cote ridicate, ca în multe alte localităţi din Dolj, pentru că aici tinerele familii au gândit că este mai potrivit să-i facă un rost pe vatra satelor din Poiana Mare, drumul străinătăţii nefiind la fel de atractiv în cazul poienarilor.
Şi în acest an, cel puţin 2.000-2.500 de gospodării de aici deţin suprafeţe mai mari sau mai mici, în spaţii deschise sau protejate, respectiv solarii. Localnicii cultivă legume timpurii – varză albă, roşii, castraveţi, ardei gras şi iute, vinete. Aşa se face că, familii întregi lucrează în legumicultură, aici, în Poiana Mare, şi duc pe mai departe o tradiţie bine împământenită. Ca o noutate, în aceste zile, poienarii pregătesc scoaterea pe piaţă a tomatelor, cultivate în spaţii protejate, pentru care statul român s-a angajat că va acorda o subvenţie de 3.000 de euro pe hectarul cultivat. Un lucru lăudabil, mai ales că producătorii din Poiana Mare şi-au cam luat orice speranţă de la implicarea autorităţilor de resort în spijinirea activităţilor legumicole.
Că la Poiana Mare se munceşte fără preget, din zorii zilei şi până la venirea întunericului, ne-am convins cu toţii. Că legumelor celor de aici ajung prin cele mai diverse colţuri ale României este tot o altă certitudine. În baza acestor argumente, Poiana Mare, an de an, îşi păstrează şi dezvoltă reputaţia de a fi unul dintre cele mai mari bazine legumicole din Dolj, dacă nu, chiar din ţară.
Marele Cartier al Armatei Române, în 1877, la Poiana Mare
Despre această localitate plină de vitalitate, mai trebuie amintit că, a găzduit Marele Cartier al Armatei Romane, în cadrul Războiului de Independenţă de la 1877 – 1878, însuşi Carol I, Regele României având, aici, biroul de lucru. Aşadar, o altă filă de istorie, care nu ar trebuie dată uitării cu prea multă uşurinţă, mai ales ca, în urmă cu câteva zile, mai precis la 9 mai a.c., ţara noastră a aniversat o triplă sărbătoare, printre care şi câştigarea Independenţei de Stat a ţării noastre în 1878.
poiana mare salcamÎn prezent, Poiana Mare se dezvoltă graţie unui management de calitate, aportul primarului Marin Vintilă, de profesie inginer horticol fiind definitoriu. Obiectivele sale pentru mandatul 2016-2020, cel de-al treila consecutiv, au la bază accesări de fonduri europene pentru a finaliza proiectele „Apă potabilă şi canalizare” şi „Poduri şi podeţe”. De asemenea, din aceeaşi sursă financiară se va dori să se înfiinţeze un Birou de consultanţă pentru accesarea de fonduri europene, construirea de şanţuri dalate pe drumul naţional. Edilul are în plan să înfiinţeze un Serviciu de salubritate în parteneriat public-privat şi construirea unei Clinici medicale în centrul localităţii.
sursa:cvlpress.ro