Un tânăr și patru minori, răniți într-un grav accident rutier

FOTO: SIMBOLIC

Un tânăr de 22 de ani și patru minori au fost răniți într-un grav accident rutier, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un șanț și s-a izbit de un cap de pod.

Sâmbătă, în jurul orei 00:30, pe DN 56A, Maglavit – Drobeta Tr. Severin, în localitatea Cetate, județul Dolj, S. VIOREL, 22 de ani, din comuna Cetate, în timp ce conducea autoturismul, proprietate personală, pe DN 56A din direcția Maglavit către Drobeta Tr. Severin, din cauza lipsei de experiență, într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă și a intrat în șanțul de colectare a apelor pluviale, lovind un cap de pod.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Mun. Calafat, acesta fiind ulterior transferat la S.C.J.U. Craiova- Secția U.P.U Craiova.

De asemenea, în autoturism se mai aflau încă 4 pasageri, care au suferit vătămări corporale , după cum urmează :
B. G. M., de 17 ani, pasager bancheta din spate și P. C. C., de 15 ani, pasager pe scaunul din partea dreaptă față, ambii fiind în primă fază transportați la Spitalul Mun. Calafat,  ulterior fiind transferati la S.C.J.U. Craiova- Sectia U.P.U.
De asemenea, în autoturism se mai aflau D. L. M., de 15 ani, pasager pe bancheta din spate și N. M. I., de 14 ani, pasager pe bancheta din spate, care au suferit vătămări corporale ușoare și au fost transportati la Spitalul Mun. Calafat .
Nici conducătorul auto  și nici ceilalți pasageri nu purtau centurile de siguranță.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.