Cercetați penal pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos


Poliţişti din cadrul Secției 10 Rurală Poiana Mare, împreună cu colegi din cadrul Posturilor Ciupercenii Noi şi Desa, au organizat, ieri, o acțiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul silvic.

Cu ocazia acestei acţiuni, oamenii legii au depistat, în pădurea Rotunda, aparţinând Ocolului Silvic Calafat – Cantonul Silvic nr. 15 , pe I. Gigel, de 28 de ani şi G. Ion, de 48 de ani, ambii din comuna Ciupercenii Noi, care tăiaseră şi secţionaseră cu un motofierăstrău mecanic, 7 arbori, esenţă salcâm, cu diametre cuprinse între 16-20 cm și se pregăteau să încarce lemnul tăiat ilegal într-un autovehicul. Materialul lemnos a fost reținut de poliţişti în vederea confiscării, iar motofierăstrăul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Poliţişti din Ciupercenii Noi i-au prins, ieri, în flagrant, în pădurea particulară Ghidicelu, pe M. Ionuţ, de 29 de ani și C. A., de 17 ani, ambii din comuna Ciupercenii Noi, care tăiaseră şi încărcaseră într-un atelaj hipo, 22 de arbori din specia salcâm, cu diametre cuprinse între 8 şi12 cm.

Materialul lemnos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, urmând ca Ocolul Silvic Calafat să comunice cantitatea și prejudiciul produs ca urmare a comiterii faptei penale.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.