Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit peste 4.700 de articole textile, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetăţean macedonean a încercat să le introducă ilegal în ţară.
În data de 25.07.2018, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, cetăţeanul macedonean C.J., în vârstă de 31 de ani.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul acestuia, cantitatea totală de 4.766 articole textile, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, şoferul autocamionului a declarat că transporta bunurile de la o firmă din Turcia către o firmă din Bosnia, fără a cunoaşte că acestea aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 189.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările si completările ulterioare.
sursa / politiadefrontiera.ro