50 de sticle cu alcool descoperite, la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit în cabinele a două camioane, cantitatea totală de 50 litri alcool, pe care doi cetățeni polonezi au încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 11.01.2019, la ora 12.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui camion înmatriculat în Polonia, un cetăţean polonez, în vârstă de 28 de ani. Acesta transporta medicamente din Bulgaria pentru o firmă din Polonia.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul cabinei, cantitatea de 26 de sticle cu alcool care aveau aplicat timbru fiscal din R. Bulgaria.

De asemenea, în data de 13.01.2019, la ora 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui camion înmatriculat în Polonia, un cetăţean polonez, în vârstă de 35 de ani.

În interiorul cabinei au fost descoperite un număr de 24 sticle cu alcool, care aveau, de asemenea, aplicat timbru fiscal din R. Bulgaria.

La cercetări, ambii şoferi au declarat faptul că au cumpărat alcoolul din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.

Întreaga cantitate de alcool a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 4.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală, care a reținut  cantitatea de alcool, iar persoanele în cauză au fost sancționate cu avertisment, conform prevederilor art.449, alin. 3, lit. a, din legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.    

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.