54 de elevi din cadrul Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu”- Oradea în stagiu de practică la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu


În perioada 07 ianuarie - 28 aprilie 2019, 54 de elevi din cadrul Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu”- Oradea desfăşoară în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.     

Elevii au fost repartizaţi la Sectoarele Poliției de Frontieră Giurgiu, Olteniţa, Turnu Măgurele, Corabia, Bechet, Bistreţ, Zimnicea şi Calafat din zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

Pe durata stagiului, aceştia vor desfăşura mai multe activităţi care vor debuta cu un program de acomodare, având ca specific activități de supraveghere și control ale frontierei de stat. Astfel, elevii vor avea posibilitatea de a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, efectuând controlul documentelor în punctele de trecere, dar vor asigura şi supravegherea frontierei în zona verde, cu scopul de a crește eficiența și eficacitatea dispozitivului de supraveghere și control la frontieră.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.