Săptămâna trecută, sute de pasageri au așteptat ore întregi în Aeroportul Internațional Craiova să decoleze spre diverse destinații. Alții care erau programați să aterizeze la Craiova au fost redirecționați spre aeroportul Otopeni și Sibiu. Motivul invocat a fost ceața densă, însă mai mulți pasageri s-au declarat nemulțumiți de faptul că aeronava care venea de la Luton, pe data de 31 ianuarie, a fost redirecționată către Otopeni, în schimb, cea care sosea de la Ciampino, Roma, în aceeași seară, a aterizat fără probleme la Craiova.
Controlorii de trafic au decis care aeronave pot ateriza pe aeroportul din Craiova și care nu, deși condițiile meteorologice invocate faceau orice manevră de aterizare imposibilă. Astfel, sute de pasageri care au fost afectați de întârzierile de săptămâna trecută și au fost nevoiți să aștepte ore întregi în Aeroportul Internațional Craiova au depus plângeri online prin care speră să fie despăgubiți de compania aeriană.
Conform unei directive europene din 2004, orice cetățean al Uniunii poate înregistra o cerere online, care se poate completa chiar pe site-ul companiei aeriene. În conformitate cu regulamenmtul 261/2004 există posibilitatea de a primi o sumă de bani pentru pierderea de timp, sumele fiind cuprinse între 250 și 600 de euro, pentru fiecare pasager, la care se adaugă rambursarea suplimentară a cheltuielilor. Dacă zborul a fost anulat, suprarezervat sau a fost întarziat, atunci orice pasager are dreptul la o despăgubire pentru acest lucru.
Cei interesați se pot adresa direct companiei aeriene în cauză, dar și unei companii specializate în obținerea de compensații, cu avocați specializați în aceste cazuri( https://flightclaimeu.com/).
sursa:lupamea.ro