În data de 25.04.2019, la ora 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar, în vârstă de 36 de ani. Acesta se deplasa în Germania, fiind însoţit de alţi opt cetăţeni bulgari.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în bagajele unuia dintre pasageri, cantitatea de 31 pachete cu ţigări, ce nu aveau aplicat timbru fiscal.
Tot ieri, la ora 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, cetăţeanul bulgar G.M., în vârstă de 29 de ani.
La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 56 sticle cu alcool, care aveau aplicat timbru fiscal din R. Bulgaria.
La cercetări, ambele persoane au declarat faptul că au cumpărat ţigările şi alcoolul din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.
Întreaga cantitate de ţigări şi alcool, a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 3.110 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală care a reținut cantitatea de bunuri, iar persoanele în cauză au fost sancționate cu avertisment, conform prevederilor art. 653, alin. 2 din HG707/2006 şi art.449, alin. 3, lit. a, din Legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.