Sute de bancomate din Dolj, verificate de polițiști. Nici agenții de intervenție nu au scăpat de control


Întrucât au fost depistate și nereguli, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au aplicat și amenzi, constatând că sunt agenți de intervenție care încă nu știu să procedeze corect în cazul în care se acționează butonul de panică.

„Oamenii legii au verificat 120 de bancomate, 57 dintre acestea amplasate în sedii bancare şi 63 în afara acestora. De asemenea, au fost executate 116 alarme de exerciţiu şi tot atâtea echipaje de intervenţie au fost verificate. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au trasat sarcini cu termene concrete de remediere a disfuncţionalităţilor, dar au aplicat şi trei sancţiuni contravenţionale. Referitor la agenţii de intervenție, aceştia au fost instruiţi cu privire la modul de acţiune, precum şi cu privire la prevenirea victimizării acestora în cazul producerii unor evenimente negative”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
 sursa:realitateadecraiova.net

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.