Persoană căutată de poliţişti, după ce a încercat să fure dintr-o agenţie bancară din comuna Moțăței


Un bărbat este căutat de poliţişti, după ce a încercat să fure bani dintr-o agenţie bancară, din comuna doljeană Moţăţei, fapta petrecându-se în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a pătruns în unitatea respectivă după ce a spart unul dintre pereți.
„Ieri, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, noaptea precedentă, au fost provocate distrugeri la imobilul în care este amplasat un punct de lucru al unei bănci, din comuna Moțăței. Poliţiştii s-au deplasat la fața locului şi au constatat că, în noaptea de 12/13 iunie, o persoană a pătruns prin efracție în sediul agenției bancare, spărgând peretele din spate al imobilului respectiv, apoi a forţat ușa de acces în camera unde se afla seiful”, a precizat Grădinaru.


În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că seiful nu prezenta urme de forţare. În urma deschiderii acestuia, reprezentanţii băncii au stabilit că nu au fost înregistrate lipsuri.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au un cerc de bănuiţi. Ei efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.