Misterul morţii celor doi ciobani din Dolj, găsiţi într-o fântână | Cum şi-au găsit sfârşitul


Primele concluzii ale anchetatorilor sunt că cei doi ciobani au încercat să se salveze unul pe celălat de la înec.

Pe fondul consumului de alcool, unul dintre ei ar fi căzut în fântână, spun surse din anchetă pentru reporter24. Ulterior, celălalt a sărit să-l scape de la înec, însă n-a mai reuşit să se salveze nici pe sine. Aceleaşi surse susţin că în apropiere s-au găsit sticle goale de băuturi alcoolice, ceea e însemnă că cei doi băuseră bine, cu o seară înainte de a fi descoperiţi.

Potrivit IPJ Dolj, este vorba despre un bărbat din Ciupercenii noi şi altul din localitatea Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi.

“Erau prieteni, de la două stâne diferite. Le aveau cu alcoolul, obișnuiau să arunce sticla de vin direct în fântână pentru a o ține rece. Așteptăm să vedem ce zice medicul legist”, a precizat primarul comunei Ciupercenii Noi, Mungiu Gheorghe.
„Duminică dimineaţa, politiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o fântână din comuna Ciupercenii Noi este cazută o persoană. La faţa locului s-a stabilit faptul că doi bărbati, unul de 43 de ani, din Ciupercenii Noi şi celălalt de 38 de ani, din Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi, ciobani la două stâne amplasate în extravilanul comunei Ciupercenii Noi, au fost găsiţi decedaţi în fântâna respectivă, cadavrele acestora fiind scoase de reprezentanti ISU. Din primele verificări, cele două cadavre nu prezintă urme de violenţă. Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd.

sursa:realitateadecraiova.net

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.