În data de 12.07.2019, în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Calafat, judeţul Dolj, au selectat, de asemenea, pentru control un microbuz marca Mercedes, condus de cetăţeanul bulgar M.E., în vârstă de 45 de ani.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în bagaje, 2.520 pachete cu țigări, de diferite mărci, toate având aplicat timbru fiscal bulgăresc.
La cercetări, şoferul a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și urma să le transporte în Germania.
Ţigările, în valoare de 40.320 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigări”, faptă prevăzută de Legea 227/2015.