Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat o tânără din Bulgaria care a încercat să intre ilegal în România, folosind o carte de identitate bulgărească.
În această dimineaţă, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, călătorind ca pasager într-un autoturism condus de un cetăţean bulgar, o persoană de sex feminin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate bulgărească.
În urma verificării documentului, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat că documentul de identitate prezentat de persoana în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că tânăra este cetăţean bulgar şi are vârsta de 17 ani. Aceasta a declarat faptul că a recurs la această metodă întrucât nu avea acordul părinţilor de a părăsi R. Bulgaria și intenţiona să ajungă în Germania.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tinerei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, persoana în cauză a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.