Primarul din Poiana Mare a pierdut procesul cu ANI


Magistraţii de la Curtea Supremă au hotărât, miercuri, să admită recursul Agenţiei de Integritate în procesul intentat de Marin Vintilă, edilul din Poiana Mare. Acesta din urmă câştigase la Curtea de Apel Craiova, însă Curtea Supremă a schimbat sentinţa. În acest dosar, inspectorii de integritate au susţinut că edilul Vintilă a închiriat suprafeţe de pajişti unei asociaţii în care deţinea funcţia de preşedinte. Primarul Vintilă se judecă cu ANI într-un alt dosar, în care a fost acuzat că şi-a angajat soţia la primărie.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) emitea, în august 2014, un raport în cazul primarului comunei Poiana Mare, Marin Vintilă. Inspectorii de integritate au susţinut că edilul s-a aflat în conflict de interese. Şi asta pentru că a semnat dispoziţia prin care a fost angată soţia sa la primărie.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui Vintilă Marin, primar al comunei Poiana Mare, Dolj. În calitate de primar, a semnat atât dispoziția, cât și contractul individual de muncă privind angajarea pe perioadă nedeterminată, în funcția de referent în aparatul de specialitate al primarului comunei Poiana Mare, a soției acestuia, Vintilă Constanța-Liliana“, au explicat atunci inspectorii ANI.


Edilul Vintilă a contestat în instanţă raportul ANI. În martie 2015, Curtea de Apel Craiova i-a respins acţiunea. A urmat recursul, iar în decembrie 2017, Curtea Supremă a respins acţiunea edilului.

Acesta din urmă a formulat o cerere de revizuire, care a fost admisă de instanţă în decembrie, anul trecut. De data acesta au formulat recurs inspectorii de integritate. Acest dosar se află pe rolul Curţii Supreme. Primul termen de judecată a fost fixat de instanţă pentru data de… 18 martie 2021.


Încă un raport de conflict de interese

Între timp, în martie 2016, ANI emitea un alt raport de evaluare faţă de edilul Vintilă. Tot pentru conflict de interese.

„În exercitarea funcției de primar a semnat contractul de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul public al comunei Poiana Mare (încheiat între Primăria comunei Poiana Mare, în calitate de locator, și Asociația Poiana Mare, în calitate de locatar), și procesul-verbal prin care Comisia Locală de aplicare a legilor de fond funciar Poiana Mare a predat amplasamentele pe care se află pășunile ce fac obiectul contractului mai sus menţionat, comisie în cadrul căreia Vintilă Marin ocupa funcția de președinte la acea dată“, a explicat ANI.

Tot la acea dată, soția primarului figura ca membru fondator al Asociației Poiana Mare. A ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației, în perioada 10 februarie – 07 decembrie 2015.

Primarul din Poiana Mare a pierdut procesul cu ANI
Şi acest raport a fost contestat în instanţă de edilul Marin Vintilă. În februarie 2017, edilul a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Craiova. Instanţa a dispus anularea raportului emis de ANI în martie 2016.

Inspectorii de integritate au formulat recurs la Curte Supremă, iar miercuri, judecătorii au dat o sentinţă definitivă.

„Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 99 din 13 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge acţiunea formulată de Vintilă Marin, ca neîntemeiată“, se arată în hotărârea instanţei.

Întrebat despre acestă situaţie, primarul Marin Vintilă a precizat pentru GdS că va apela, şi de acastă dată, la o cale extraordinară de atac. „Am fost judecat de acelaşi complet la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ar fi trebuit să cerem recuzarea. O să fac din nou o cerere de revizuire“, a explicat primarul Vintilă.

sursa:gds.ro 

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.