Alcool şi ţigări descoperite în P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit cantitatea de 916 pachete cu ţigări şi 249 sticle de alcool, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În  data  de  15.07.2020, la ora 07.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat,  judeţul  Dolj,  s-a prezentat  pe sensul  de intrare  în ţară, la volanul unui microbuz  marca  Iveco,  înmatriculat  în  Bulgaria, un cetăţean bulgar, în vârstă de 38 de ani.


Cu  ocazia  controlului  efectuat  asupra  mijlocului de transport, poliţiştii  de  frontieră  au  descoperit disimulate în bagajele transportate, cantitatea de 916 pachete cu ţigări și 249 sticle cu alcool a câte 0,7 litri, care aveau aplicat timbru fiscal bulgăresc.       

La cercetări, persoana  a  declarat  faptul că a cumpărat ţigările şi alcoolul din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc și că intenţiona să se deplasează în Olanda.

Întreaga  cantitate  de  ţigări,  a cărei valoare pe piață se ridică la suma de în valoare de 18.320 lei, a fost ridicată în vederea confiscării și cercetării de către reprezentanţii P.T.F. Calafat, iar cele 249 de sticle de alcool,  în valoare de 12.450 lei, au fost reținute de către Biroul Vamal Calafat, în vederea aplicării prevederilor art. 270, alin. 2, lit. b din L 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “deținere de către  orice  persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător  ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigarete, 400 țigări de foi de  grame,  200  țigări de foi mai mari de 3 grame, peste un kg tutun de fumat”, faptă prev. de art. 452 alin. 1, lit. h din  Lg 227/2015 și  sancționată  de art. 452, alin 2, lit. b din  aceeași lege.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.