Prin rechizitoriul din data de 14.07.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.
Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, la data de 24.05.2020, organele de poliție din cadrul I.G.P.F. - Punctul de Trecere al Frontierei Calafat-Vidin l-au depistat pe inculpatul S.I., conducător al unui cap-tractor aflat în proprietatea unei societăți comerciale cu sediul în regiunea Blagoevgrad, având asupra sa în scopul introducerii în România cantitatea de aproximativ 50 kilograme heroină ambalată în pachete compacte de câte 1 kilogram.
În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că inculpatul S.I., cetățean bulgar, de profesie conducător auto, a înființat în Bulgaria, la data de 05.03.2020, o societate comercială, având ca obiect principal de activitate prestarea de servicii de transport internațional, precum și pe teritoriul Bulgariei.
La data de 13.04.2020, inculpatul, în calitate de administrator al acestei societăți, a cumpărat capul-tractor la volanul căruia a fost depistat.
În fapt, în timp ce presta servicii de transport internațional de mărfuri, la începutul lunii mai, în Suedia, inculpatul a cunoscut un cetățean macedonean cu care ar fi avut două întâlniri în Suedia și una în Ungaria. În cadrul discuției pe care cei doi ar fi purtat-o cu ocazia întâlnirii din Ungaria, cetățeanul macedonean i-ar fi propus să transporte un pachet cu “piese auto” din Bulgaria, în Suedia, sens în care au stabilit data și locul predării pachetului, respectiv dimineața zilei de duminică 24.05.2020, într-o parcare de tiruri de lângă Sofia.
În dimineața zilei de 24.05.2020, în jurul orelor 10:00, inculpatul s-a întâlnit cu cetățeanul macedonean, în parcarea de pe breteaua adiacentă E80, din apropiere de Sofia, Bulgaria, ocazie cu care acesta i-a predat geanta cu cele 50 kilograme de heroină, ambalate în pachete compacte de câte 1 kilogram. Geanta urma să fie transportată în Suedia, tranzitând România, iar odată ajuns în Suedia, inculpatul urma sa fie contactat telefonic de către expeditor pe un telefon dedicat de pe care acesta avea posibilitatea de a controla în timp real localizarea inculpatului și ca atare putea determina cu ușurința momentul în care acesta ar fi ajuns în țara de destinație a drogurilor.
Valoarea de piață a heroinei traficate este de aproximativ 1.500.000 euro, astfel cum rezultă din datele raportului anual al Agenției Naționale Antidrog.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.