Un bărbat din Iran, depistat la P.T.F. Calafat cu documentele altei persoane

 

Un bărbat din Iran, depistat la P.T.F. Calafat cu documentele altei persoane

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un bărbat din Iran care a încercat să intre ilegal în România,  folosind documente de călătorie germane care aparțineau altei persoane.

În data de 28.01.2021, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, călătorind ca pasager într-un autoturism marca BMW,  un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport eliberat de autorităţile din Germania.

Cu ocazia verificării documentelor, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate de bărbat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare.

În continuarea cercetărilor, s-a constatat faptul că persoana în cauză este cetățean iranian, iar documentul prezentat la controlul de frontieră aparține altei persoane.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acesta a fost preluat de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.