Un controlor de trafic de la Calafat, dat afara pentru ca ar fi luat mita, reangajat de instanta. Viciul de procedura prin care si-a recapatat locul de munca

 


Un controlor de trafic de la Agentia de Control si Incasari (ACI) Calafat, institutie subordonata CNAIR, concediat disciplinar dupa ce l-ar fi ajutat pe un sofer sa treaca prin punctul de control cu un tonaj mai mare decat cel inscris in documente, a obtinut in instanta reangajarea. Sentinta nu este definitiva.

Tribunalul Dolj a pronuntat o prima sentinta intr-un dosar in care un controlor de trafic, sef de tura la ACI Calafat, a fost concediat pentru ca i-a cerut unui sofer de TIR sa inlocuiasca CMR-ul astfel incat tariful care trebuia platit pentru camion sa fie mai mic. In schimb, controlorul de trafic i-ar fi solicitat soferului o suma de bani.

In urma concedierii, controlorul de trafic a dat in judecata CNAIR reclamand faptul ca "cercetarea disciplinara si emiterea deciziei de sanctionare s-au efectuat fara a-i fi aduse la cunostinta in concret abaterile disciplinare pentru care a fost cercetat, convocatoarele fiind extrem de generaliste in privinta abaterilor pentru care era cercetat".

Controlorul de trafic a mai aratat ca a depus la dosarul de cercetare disciplinara cererea pentru comunicarea faptelor si temeiului de drept al abaterii disciplinare, insa comisia nu i-a clarificat aceste aspecte.

Angajatul CNAIR s-a mai plans in instanta ca "a fost pus in situatia de a se apara in fata unor acuzatii generaliste, fara sa fie informat in concret, neputand face o aparare completa, concreta si la obiect, nefiindu-i pus la dispozitie dosarul de cercetare, nu stie nici in prezent care sunt dovezile administrate impotriva sa care au generat aceasta sanctiune, altfel cea mai drastica prevazuta de Codul Muncii".

"Orasul Calafat este unul mic"

Controlorul de trafic a mai aratat in procesul deschis impotriva CNAIR ca "nu a cerut vreo suma de bani nimanui, nu a discutat in privat cu soferul, toata conversatia fiind purtata de fata cu colegii, nu a solicitat modificarea CMR pentru eludarea regulamentelor si a platii tarifelor corespunzatoare, ci doar in sensul clarificarii greutatii incarcaturii care fusese inscrisa pe acest document si era ilizibila".

Barbatul a mai aratat ca nu a cauzat niciun prejudiciu CNAIR, neexistand vreo dovada ca transportul respectiv ar fi depasit greutatea totala admisa, atatat timp cat in punctul de control nu este cantar.

Reclamantul a spus ca scopul urmarit de catre persoanele care au initiat si coordonat aceasta actiune impotriva sa a fost exclusiv acela de a-l indeparta din post, nicidecum de a afla adevarul si de a identifica si implementa proceduri si masuri optime pentru eficientizarea activitatii la acest nivel.

Controlorul a aratat ca "orasul Calafat este unul mic, dar totodata coaguleaza toata zona de sud vest a judetului si el este un om cunoscut in zona, iar concedierea sa i-a afectat grav starea de sanatate, precum si imaginea publica, nedreptatea la care a fost supus prin inventarea unei realitati paralele faptelor au facut ca imaginea sa sa fie una deformata, ajungandu-se sa se discute in zona ca fiind un spagar, hot, nemernic, in conditiile in care nu a savarsit faptele pentru care a fost concediat".

Angajatul CNAIR a mai aratat, de asemenea, ca orasul fiind mic, locurile de munca sunt putine, si este "pus in situatia de a deveni necredibil pentru orice potential angajator, desi este un om cu vechime in campul muncii, respectat la nivelul comunitatii".

Decizia de concediere, anulata pe procedura

Tribunalul Dolj a anulat decizia de concediere emisa pe numele controlorului, dispunand reangajarea si plata salariilor pentru perioada in care controlorul de trafic a stat pe tusa.

"Descrierea faptei nu este suficienta daca nu este indicata si data comiterii ei, data ce reprezinta un element esential pentru individualizarea faptei imputabile celui sanctionat, pentru ca angajatul sa poata formula aparari fata de sustinerile angajatorului, iar instanta sa poata verifica, in concret, atat existenta faptei, cat si daca prin aceasta s-au incalcat prevederi din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca.


Aceste aspecte, esentiale pentru legalitatea unei decizii de sanctionare lipsesc din cuprinsul deciziei de sanctionare contestata", se arata in sentinta Tribunalului Dolj, care poate fi atacata cu apel.


"Daca nu se arata in cuprinsul deciziei de ce apararile salariatului au fost inlaturate, simpla mentiune ca acestea sunt neintemeiate, fara a se arata de ce, sau invocarea altor acte exterioare deciziei de sanctionare, nu este suficienta, deoarece acestea trebuie sa fie prezentate chiar in cuprinsul deciziei, in caz contrar, neexistand certitudinea ca aceste aparari au fost verificate efectiv de catre angajator, putandu-se presupune ca cercetarea prealabila nu si-a atins scopul prevazut de lege, decizia fiind lovita de nulitate absoluta", a mai aratat Tribunalul Dolj.


Sursa:ziare.com 

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.