Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit un microbuz marca Volkswagen LT 28, căutat de autorităţile italiene.
La data de 17.04.2021, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – I.T.P.F. Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 37 de ani, la volanul unui microbuz marca Volkswagen LT 28.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat microbuzul de la o persoană din Bulgaria, neavând cunoștință despre faptul că acesta era căutat de autoritățile italiene.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tăinuire, iar microbuzul a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Dolj, până la finalizarea cercetărilor.