Un tânăr în vârstă de 25, din Ciupercenii Noi, județul Dolj, este cercetat penal după ce, noaptea trecută, nu s-a conformat semnalului de oprire efectuat de poliţişti, băut fiind, și a fugit cu mașina ajungând într-un canal de irigații.
Potrivit IPJ Dolj, noaptea trecută, polițiști cadrul Postului de Poliție Ciupercenii Noi, în timp ce se aflau în exercitarea atributiunilor de serviciu, pe DJ 553A, pe raza comunei Ciupercenii Noi, satul Smârdan, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei din dotare.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului efectuat de poliţişti, continuându-şi deplasarea.
Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, care s-a finalizat după aproximativ un kilometru, pe strada Agricultorului, unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului, a intrat cu autoturismul într-un canal pentru irigații, după care a încercat să-şi asigure scăparea, fugind în extravilanul localităţii.
Poliţiştii au pornit în urmărirea pedestră a persoanei în cauză, reuşind la scurt timp prinderea acesteia.
Astfel, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului în persoana unui tânăr de 25 ani, din comuna Ciupercenii Noi.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei pentru stabilirea situaţiei de fapt.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Polițiștii mai spun că autoturismul în cauză ar mai fi fost condus pe DJ 553A şi de un alt tânăr de 17 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul fiind încredinţat celor doi tineri, de un bărbat de 41 de ani, din satul Smârdan.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, încredinţarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană despre care se cunoaşte că nu deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a adăugat reprezentantul IPJ Dolj.
Sursa: Realitatea de Dolj