Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au depistat trei cetățeni străini, doi irakieni și un sirian, ascunși în zona de vegetație din proximitatea punctului de trecere a frontierei. Aceștia intenționau să intre ilegal în România şi să ajungă în Franța.
În cursul acestei nopți, polițiștii de frontieră planificați în serviciu pentru supravegherea perimetrului Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au observat, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, pe sensul de intrare în țară, trei persoane care au escaladat gardul perimetral al punctului de trecere a frontierei.
Imediat, colegii noștri au declanșat o acțiune specifică pentru cercetarea zonei adiacente a P.T.F. Calafat.
Astfel, la aproximativ 200 de metri față de gardul perimetral, au fost depistați ascunși, în zona de vegetație, trei bărbați.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul P.T.F. Calafat pentru continuarea cercetărilor, ocazie cu care, polițiștii de frontieră au stabilit că doi dintre cei trei tineri depistați sunt irakieni, în vârstă de 19, respectiv 29 de ani, iar cel de-al treilea este de origine siriană, minor, în vârstă de 17 ani.
Străinii au declarat autorităților faptul că au călătorit într-un autocamion fără ca șoferul acestuia să aibă cunoștință despre acest aspect, și au coborât din mijlocul de transport când se aflau pe teritoriul statului bulgar, înainte de tonetele unde se efectua controlul de frontieră. Aceștia intenționau să ajungă în Franța.
De asemenea, procedând la vizualizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, colegii noștri au identificat și mijlocul de transport din care au coborât cele trei persoane. Autocamionul era condus de către un cetățean turc, în vârstă de 53 de ani.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor trei cetățeni străini cât și a șoferului sus-menționat, iar conform protocolului româno-bulgar, aceștia și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.