Cameruneza s-a legitimat în baza unui permis de ședere emis de autoritățile din Franța. Cu ocazia studierii documentului prezentat, s-a constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total.
În acest context, firma de transport persoane a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. 1 și art. 134 pct.1 din O.U.G. 194 din 2002.
Totodată, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei sus-menționate, iar conform protocolului româno-bulgar, aceasta a fost preluată de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.