Patru cetățeni turci au plătit unui conațional, câte 500 de euro fiecare, pentru a ajunge în Germania

 Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, patru cetățeni turci care au încercat să se sustragă controlului de frontieră, fiind observați în timp ce se deplasau pe jos, printre benzile rutiere, dinspre Bulgaria spre România. Aceștia au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

Patru cetățeni turci au plătit unui conațional, câte 500 de euro fiecare, pentru a ajunge în Germania

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, polițistul de frontieră planificat în serviciu pentru desfăşurarea de activităţi privind controlul documentelor, pe sensul de ieșire din țară, a observat patru persoane de sex masculin, care se deplasau printre benzile rutiere, dinspre Bulgaria spre România, cu intenția de a evita controlul de frontieră.

Persoanele în cauză au fost interceptate și legitimate de către polițiștii de frontieră, în apropierea tonetelor de control.

Astfel, s-a stabilit faptul că cei patru bărbați sunt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 28 și 43 de ani și intenționau prin acțiunea ilegală de trecere a frontierei de stat să intre în România, iar ulterior să ajungă în Germania.

Persoanele în cauză au declarat autorităților faptul că au călătorit ascunși într-un autocamion, din Turcia până în Bulgaria, beneficiind de sprijinul șoferului mijlocului de transport, căruia i-au plătit fiecare câte 500 de euro.

Totodată, în cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au identificat mijlocul de transport folosit pentru călătoria ilegală, precum și pe șoferul acestuia, un cetățean turc, în vârstă de 49 de ani.

Având în vedere aspectele constatate, cei patru cetățeni turci, șoferul precum și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.