Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, care a încercat să intre ilegal în România, folosind un pașaport german care nu îi aparținea, cu intenția de a ajunge în Germania.
În data de 04.02.2022, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism, un cetățean german, în vârstă de 38 de ani.
Acesta era însoțit de alți doi pasageri, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetăţean bulgar și un tânăr care s-a legitimat cu un paşaport având însemnele autorităţilor din Germania.
Din studiul documentelor de călătorie, colegii noștri au constatat faptul că pasagerul din autoturism, respectiv tânărul german nu este unul și același cu persoana din fotografia pașaportului prezentat.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoana sus-menționată, în vârstă de 27 de ani este cetăţean turc şi intenționa să ajungă în Germania, folosindu-se de un pașaport care nu îi aparținea.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor trei cetățeni străini, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, aceștia precum și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.