Un tânăr în vârstă de 19 de ani, din Desa, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis, a fost reținut, miercuri, de către polițiștii doljeni.
Potrivit IPJ Dolj, în perioada de 20-31 ianuarie, tânărul ar fi pătruns pe un teren ce aparţine unui bărbat de 55 de ani, din comuna Desa, de unde a furat 40 de bondoci din lemn, specia salcâm, în valoare de apoximativ 500 de lei.
De asemenea, în noaptea de 1 spre 2 februarie, acesta ar fi intrat în locuinţa unui tânăr din Desa, de unde ar fi sustras un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 lei.
Tot din cercetări, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 11 spre 12 februarie, tânărul a intrat într-o curte de unde ar fi sustras un autoturism, pe care ulterior l-ar fi condus pe drumuri publice din localitățile Desa, Poiana Mare și Calafat, deşi nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
După ce a fost audiat, miercuri, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
„În urma probatoriului administrat de poliţiştii Postului de poliţie Desa și Secției 10 Poliţie Rurală Poiana Mare, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.