Doi cetățeni turci au plătit unui conațional, câte 500 de euro fiecare, pentru a ajunge ilegal în Germania

 

Doi cetățeni turci au plătit unui conațional, câte 500 de euro fiecare, pentru a ajunge ilegal în Germania

Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, doi cetățeni turci care au încercat să se sustragă controlului de frontieră, unul dintre ei fiind observat în timp ce se deplasa pe jos, printre benzile rutiere, dinspre Bulgaria spre România, iar celălalt fiind depistat ascuns în proximitatea tonetelor de control. Aceștia au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, polițistul de frontieră planificat în serviciu pentru desfăşurarea de activităţi privind controlul documentelor, pe sensul de ieșire din țară, a observat o persoană de sex masculin, care se deplasa printre benzile rutiere, dinspre Bulgaria spre România, cu intenția de a evita controlul de frontieră.

Persoana în cauză a fost interceptată și legitimată de către polițiștii de frontieră, în apropierea tonetelor de control.

Astfel, în cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul este cetățean turc, în vârstă de 24 de ani și intenționa să treacă ilegal frontiera stat pentru a intra în România, iar ulterior să ajungă în Germania.

Doi cetățeni turci au plătit unui conațional, câte 500 de euro fiecare, pentru a ajunge ilegal în Germania

Extinzând verificările în zona punctului de trecere a frontierei, la aproximativ 300 de metri după tonetele de control, pe sensul de intrare în țară, a fost descoperit și un alt cetățean turc, în vârstă de 25 de ani.

Cei doi au declarat autorităților faptul că au călătorit ascunşi într-un autocamion, din Turcia până în Bulgaria, beneficiind de sprijinul șoferului mijlocului de transport, căruia i-au plătit fiecare câte 500 de euro.

Totodată, în cadrul verificărilor, a fost identificat mijlocul de transport folosit pentru călătoria ilegală, precum și pe șoferul acestuia, un cetățean turc, în vârstă de 54 de ani.

Având în vedere aspectele constatate, cei doi cetățeni turci, șoferul precum și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.