Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Calafat au depistat un cetățean marocan și un afgan care au încercat să treacă ilegal frontiera în ţara noastră. Unul dintre ei a fost observat în timp ce se deplasa pe jos, pe calea ferată, dinspre Bulgaria spre România, iar celălalt a fost depistat ascuns pe șasiul unui autocamion.
În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, poliţiştii de frontieră planificaţi în serviciu pentru activitatea de control a documentelor au observat o persoană de sex masculin, care se deplasa pe jos, pe calea ferată, dinspre Bulgaria spre România.
Bărbatul a fost interceptat și legitimat în cel mai scurt timp de către polițiștii de frontieră, fiind depistat în zona tonetelor de control.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că acesta este cetățean marocan, în vârstă de 28 de ani și intenționa prin acțiunea ilegală de trecere a frontierei de stat să ajungă în Italia.
Tot ieri, în acelaşi punct de trecere, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe sensul de intrare în ţară, un autocamion, condus de către un cetăţean georgian. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, cabluri electrice, pe ruta Turcia-Polonia.
În urma verificărilor preliminare efectuate, colegii noştri au descoperit, ascuns pe şasiul mijlocului de transport, un bărbat. La cercetări s-a stabilit faptul că acesta este cetăţean afgan, în vârstă de 26 de ani, care intenţiona să ajungă ilegal în Germania.
În acest context, persoanele în cauză au fost preluate de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.