O tânără din Cetate a ajuns la spital

 Două mașini au fost implicate într-un accident, marți dimineața, pe Calea București. După ce cele două mașini s-au ciocnit, o fată a fost rănită, apoi transportată la spital. Unul dintre autoturismele implicate s-a răsturnat. Totul s-a întâmplat chiar în intersecția care face legătura dintre Mall și Sucpi.

O tânără din Cetate a ajuns la spital

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, în eveniment au fost implicate două autoturisme conduse de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Craiova și un tânăr de 29 de ani din comuna Coșoveni.

„În urma evenimentului rutier, o tânără de 24 de ani, din comuna Cetate, pasageră în unul dintre autoturisme, a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, informează IPJ Dolj.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.