Un minor de 15 ani este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, fiind oprit de poliţişti cu focuri de armă.
În ziua de 09 august a.c., ora 18:45, polițiști din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poiana Mare au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe DN 55 A, în comuna Ghidici.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din comună, iar ulterior pe un câmp din extravilanul localității, unde, după aproximativ 7 km, conducătorul auto şi pasagerul au abandonat autoturismul și au fugit.
Aceştia au refuzat să se oprească la somațiile polițiștilor ocazie cu care au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, conducătorul auto fiind prins și imobilizat.
În urma legitimării celor doi s-a stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un minor de 15 ani, din comuna Ghidici, care nu posedă permis de conducere, în maşină cu el aflându-se şi un tânăr de 20 de ani, din aceeaşi localitate, în calitate de pasager.
Pe numele minorului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
În urma folosirii armamentului din dotare nu au rezultat victime omenești sau distrugeri de bunuri.