Cetățeni sirieni depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în România

 Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat cinci cetățeni sirieni care au încercat să se sustragă controlului de frontieră și să intre ilegal în România.

Cetățeni sirieni depistați în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în România

În data de 20.09.2022, în jurul orei 00.30,  în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat,județul Dolj, poliţistul de frontieră planificat în serviciu a observat două persoane de sex feminin ce se deplasau dinspre Bulgaria spre România, cu intenția vădită de a evita controlul de frontieră.

Polițistul a procedat la legitimarea acestora la aproximativ 20 metri față de tonetele de control. Persoanele în cauză au declarat că sunt cetățeni sirieni, una dintre ele a prezentat un document de călătorie de tip Travel Document, iar cealaltă a declarat că este fiica cetățenei siriene și nu deține document de identitate.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au descoperit staționat pe sensul de intrare în țară, autoturismul cu care acestea au călătorit până în P.T.F. Calafat.

În autoturism se aflau trei barbați, doi cetățeni sirieni și unul care nu deținea document de identitate, declarând ulterior că este cetăţean sirian. Cu privire la motivul staționării nejustificate, cei trei barbați au declarat că în eventualitatea în care cele două persoane de sex feminin ar fi reușit să intre în România, aceștia ar fi încercat să treacă frontiera în același mod fraudulos.

Având în vedere aspectele constatate, cele cinci persoane și mijlocul de transport au fost preluate de reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.