ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER

 Ieri, 02 februarie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. 

ACȚIUNI DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER

Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi a avut în atenție combaterea abaterilor săvârşite de către biciclişti, precum şi combaterea opririlor şi staţionărilor neregulamentare.

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 41.150 de lei, 33 de sancțiuni fiind aplicate bicicliștilor, 34 de sancţiuni fiind aplicate pentru opriri sau staţionări neregulamentare, iar 116 pentru alte abateri.

Pentru siguranța bicicliștilor, polițiștii recomandă:

  •   nu circulați pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia "Accesul interzis bicicletelor";
  •    nu încercați să învățați să conduceți biciclete pe drumurile intens circulate;
  •   în mers, să țineți cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
  •   să nu circulați în timp ce vă afați sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  •   când circulați pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, bicicleta trebuie  echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
  •   să nu circulați cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare;
  •   să nu traversați drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce vă deplasați pe bicicletă.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.