Un accident mortal a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, pe DN 56 în județul Dolj. Două persoane și-au pierdut viața după ce autoutilitara în care se aflau a intrat într-un camion parcat pe marginea drumului.
Din primele cercetări la faţa locului, oamenii legii au stabilit faptul că, un bărbat, de 63 de ani, cetățean turc, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 56, în afara localității Basarabi, din direcția Maglavit către Calafat, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autocamion staţionat pe partea carosabilă, fiind defect și semnalizat corespunzător, potrivit IPJ Dolj.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 63 de ani și o femeie, tot de 63 de ani, cetățean bulgar, pasager în autoutilitară, au decedat.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, arată IPJ Dolj.