În data de 23 aprilie a.c., ora 19.45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat, împreună cu polițiști de frontieră şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în municipiul Calafat, au depistat un bărbat, de 61 de ani, din localitatea Basarabi, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul de Centură.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice anulat, iar autoturismul condus este radiat din circulație din data de 03.01.2019.
De asemenea, pe autoturism au fost aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare care aparțin unui alt autovehicul.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.