CERCETAT SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE DISTRUGERE

 În dimineața zilei de 07 octombrie a.c., ora 08.09, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, de către un bărbat, din municipiul Calafat, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi înțepat două anvelope ale autoturismului personal parcat pe strada Anul 1907, din municipiul Calafat.


Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că în noaptea de 06/07 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi înțepat cu un obiect ascuțit două anvelope de pe partea dreaptă ale autoturismului apelantului. 

Ulterior, în urma cercetărilor desfășurate la fața locului au fost identificate alte 20 de autoturisme, prezentând anvelopele distruse prin același mod de operare.

În urma cercetărilor investigativ-operative efectuate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din municipiul Calafat, bănuit de comiterea faptelor, acesta fiind condus la audieri.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând ca la finalizare să fie propuse măsuri în consecință.

About the Author

Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

إرسال تعليق

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.