În data de, 05 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega, au pus în executare opt mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Băileşti şi comuna Galicea Mare.
Activităţile au avut loc în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
“În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi indisponibilizate aproximativ 7.800 de ţigarete, precum şi mijloace materiale de probă, fiind puse în aplicare şi patru mandate de aducere.Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă. De asemenea, în aceeaşi zi, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti, au depistat o tânără de 33 de ani, din municipiul Băileşti, urmărită internațional. Față de aceasta, autoritățile judiciare din Italia au emis mandat de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a mai multor infracţiuni de furt, fiind condamnată la pedeapsa de 7 ani şi 8 luni de închisoare. Tânăra a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, aceasta va fi prezentată Curții de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .