80 kg de tutun mărunțit descoperit ascuns într-un autocamion, în P.T.F. Calafat

80 kg de tutun mărunțit descoperit ascuns într-un autocamion, în P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra unui autocamion, cantitatea totală de 2.000 pachete de tutun mărunțit, în cantitate totală de 80 kilograme, disimulate în mai multe cutii de carton și într-o geantă. Pachetele cu tutun aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, dar cei doi cetățeni bulgari care le transportau nu au putut prezenta documente de proveniență pentru aceste
a.

80 kg de tutun mărunțit descoperit ascuns într-un autocamion, în P.T.F. Calafat

La data de 15.12.2023, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară, doi cetățeni bulgari, în vârstă de 29, respectiv 32 de ani, călătorind într-un autocamion înmatriculat în Bulgaria, ce transporta piese auto pe ruta Bulgaria-Marea Britanie.

80 kg de tutun mărunțit descoperit ascuns într-un autocamion, în P.T.F. Calafat

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în partea din față a compartimentului de marfă, disimulate în cutii de carton și într-o geantă,  2.000 pachete cu tutun mărunțit, în cantitate totală de 80 kilograme. Pachetele cu tutun aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, dar cei doi cetățeni bulgari nu au putut prezenta documente de proveniență pentru acestea.

80 kg de tutun mărunțit descoperit ascuns într-un autocamion, în P.T.F. Calafat

Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 60.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar celor doi cetățeni bulgari le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.