Doi copii morți intoxicați cu monoxid de carbon |
Descriere
Doi copii, gemeni, de 9 ani, au murit în această dimineață, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, într-o locuință din Desa.O persoană a sunat la numărul unic de urgență 112 și a anunțat ca într-o casă de locuit din Desa se află trei persoane inconștiente, cei doi copii și bunica lor, de 51 de ani.
La fața locului au fost trimise o ambulanță SMURD, un echipaj de stingere și două ambulanțe SAJ. Echipajele ajunse la locul intervenției au început manevrele de resuscitare. Din nefericire pentru cei doi copii acestea au fost în zadar. Femeia a fost preluată de ambulanță și transportată la spital.
Poliția face cercetări la fața locului și a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.