Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ de pe raza municipiului Calafat |
Descriere
Municipiul Calafat, în calitate de beneficiar, anunță începerea activităților pentru implementarea proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ de pe raza municipiului Calafat, județul Dolj”, cod F-PNRR-Dotari-2023-6051, conform contractului de finanțare nr. 2280DOT/2023, proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru noua generație \ Componenta 15 – Educație \ Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior \ Investiția 13. Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (EFP) și \Investiția 14. Echiparea atelierelor de practică din unitațile de învățământ profesional și tehnic și Reforma 5. Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației \ Investitia 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ precum și Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar \ Investiția 11. Asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă preuniversitare și laboratoarele / atelierele școlare.Proiectul este gestionat de Ministerul Educației prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în calitate de agenție de implementare a proiectelor privind investițiile încredințate în baza Acordului de implementare pentru apelul Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe.
Obiectivele proiectului
Obiectivele proiectului sunt concretizate în asigurarea infrastructurii și a resurselor tehnologice necesare pentru unitățile de învățământ preuniversitar, permițând accesul elevilor la tehnologie prin laboratoare informatice și echipamente dedicate și oferirea dotărilor necesare pentru îndeplinirea standardelor de calitate în sălile de clasă și în laboratoarele/atelierele școlare.
În cadrul proiectului se va realiza dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Calafat, județul Dolj (Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu” Calafat, Liceul Teoretic „Independența” Calafat, Școala Gimnazială „Constantin Gerotă” Calafat și Școala Gimnazială „Gheorghe Brăescu” Calafat), în vederea asigurării condițiilor optime pentru desfășurarea unui proces educațional de calitate și modern, adaptat nevoilor actuale din societate.
Beneficiarul proiectului: Municipiul Calafat Perioada de implementare: 05.09.2023 – 31.12.2024 Valoare totală a proiectului este de 5.419.161,99 lei din care: Valoare eligibilă din PNRR: 4.553.917,62 LEI Valoare TVA eligibil aferent: 865.244,37 lei
Date de contact:
UAT MUNICIPIUL CALAFAT, Municipiul Calafat, strada Tudor Vladimirescu, nr. 24, județul Dolj
Manager proiect: Dinu Alina
Telefon: 0251231424; fax: 0251232884;
e-mail: registratura@municipiulcalafat.ro
www.municipiulcalafat.ro