Reținuți, după ce au făcut scandal într-un bar din Calafat

image_title_here
Reținuți, după ce au făcut scandal într-un bar din Calafat

Descriere

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați de 48 și 55 de ani, ambii din municipiul Calafat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În fapt, în seara zilei de 10 martie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 38 de ani, din municipiul Calafat, cu privire la faptul că, două persoane provoacă scandal în incinta unei societăți comerciale, din municipiul Calafat.

Polițiștii deplasați la fața locului i-au identificat pe cei doi bărbați și au constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan cu angajații societății comerciale, aceștia ar fi provocat scandal și ar fi spart mai multe sticle cu băuturi, pahare și halbe în incinta societății, prin acțiunile lor, provocând indignarea clienților. Totodată, cei doi au fost imobilizați, încătușați și conduși la sediul poliției.

image_title_here De asemenea, bărbatul de 55 de ani este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, întrucât în dimineața zilei de 11 martie a.c., acesta ar fi amenințat-o pe femeia de 38 de ani, persoana vătămată, pentru a o determina să-și retragă plângerea depusă.

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă reţinerea acestora, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.