Peste 70.000 țigarete descoperite de polițiștii de frontieră români și bulgari în trei mijloace de transport, în PTF Calafat Vidin

Peste 70.000 țigarete descoperite de polițiștii de frontieră români și bulgari în trei mijloace de transport, în PTF Calafat Vidin
Peste 70.000 țigarete descoperite de polițiștii de frontieră români și bulgari în trei mijloace de transport, în PTF Calafat Vidin

Poliţiştii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Vidin au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a trei mijloace de transport, cantitatea de 77.880 de țigarete (3.894 pachete de țigări), în valoare de aproximativ 90.000 lei.

În ultimele 24 ore, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui microbuz și un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani, călătorind cu un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria care tracta și o platformă, înmatriculată tot în Bulgaria.

În urma controlului de frontieră efectuat asupra celor trei mijloace de transport, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români și bulgari a descoperit, ascunse la compartimentul motor al microbuzului, pe șasiul platformei și într-un locaș special amenajat din portbagajul autoturismului, cantitatea totală de 77.880 de țigarete (3.894 pachete de țigări) de diferite mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc.

Cantitatea de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 90.000 lei și microbuzul marca Mercedes, în valoare de 50.000 lei au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, șoferului autocamionului a fost sancționat contravențional cu avertisment, iar față de șoferul microbuzului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.


image_title_here image_title_here image_title_here
image_title_here
image_title_here image_title_here image_title_here image_title_here image_title_here image_title_here image_title_here

Follow us on Google News

About the Author

Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.