Femeie în stare gravă, după ce a pierdut controlul volanului în afara localităţii Motăţei Gară

image_title_here
ACCIDENT RUTIER ÎN AFARA LOCALITĂŢII MOŢĂŢEI GARĂ

Ieri seară, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că în afara localității Motăței Gară s-a produs un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri calafeteni care au stabilit faptul că o femeie de 59 de ani, din Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 A, în afara localității Motăței Gară, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă intrând inițial într-un șanț de colectare a apelor pluviale de pe partea stângă a drumului. Ulterior, din impact, autoturismul condus de aceasta a fost proiectat într-un șanț din partea dreaptă a părții carosabile.

image_title_here
ACCIDENT RUTIER ÎN AFARA LOCALITĂŢII MOŢĂŢEI GARĂ

De asemenea, la fața locului au fost prezenți și pompieri din cadrul Secției de Pompieri Băilești care i-au acordat femeii în cauză primul ajutor și ulterior au transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă.

Întrucât nu a putut fi testată la fața locului, femeii îi vor fi recoltate la spital mostre biologice.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.