Tânăr din Calafat, arestat preventiv pentru viol asupra unui minor

image_title_here
Cercetat pentru viol săvârșit asupra unui minor, reținut

Ieri, 20 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, din Calafat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor.

Ieri, polițiștii calafeteni au fost sesizați de o femeie, instructor de educație, cu privire la faptul că o minoră de 15 ani, instituționalizată într-un centru din municipiul Calafat, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr.

La scurt timp, polițiștii l-au identificat pe tânăr și condus la sediul poliției pentru audieri, stabilindu-se că are 25 de ani și este din Calafat.


Din cercetări, polițiștii au stabilit că tânărul, la data de 14 mai a.c., ar fi întreținut raport sexual consimțit cu minora în vârstă de 15 ani, din Calafat.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, cu propunere de arestare preventivă.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.