Cinci cetățeni străini fără documente valabile, depistați de polițiștii de frontieră, într-un autoturism căutat de autoritățile din Grecia

image_title_here
Cinci cetățeni străini fără documente valabile, depistați de polițiștii de frontieră din Dolj într-un autoturism căutat de autoritățile din Grecia

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, în urma verificării unui autoturism, cinci cetățeni străini care nu dețineau viză valabilă sau permis de ședere pentru a călători în spațiul Schengen.

Autoturismul figura în bazele de date cu alertă de furt emisă de autoritățile din Grecia.

În data de 01.01.2026, în jurul orei 07:00, pe DN 56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, polițiștii de frontieră români și bulgari, în baza analizei de risc, au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Grecia. Acesta era condus de un cetățean român, în vârstă de 29 de ani și avea ca pasageri cinci persoane de origine afro-asiatică, care nu dețineau documente de identitate.În cadrul cercetărilor, acestea au declarat că sunt cetățeni irakieni.

În urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul folosit pentru transportul celor cinci persoane figurează în baza de date cu alertă de furt, emisă de către autoritățile din Grecia.

Warning!
În cauză, se efecturează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți (art. 263), trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262) și tăinuire (art.270), fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.


În conformitate cu prevederile planului de cooperare încheiat între Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră cu ocazia căreia au fost predate autorităților competente din Bulgaria cele 5 persoane străine descoperite, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat de către polițistii de frontieră doljeni în vederea continuării cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.